Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Schiţe din viaţa mea

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Vânzarea de literatură

    Conferința Elvețiană s-a desfășurat în perioada 10-14 septembrie 1885. Au participat aproape două sute de persoane. Întrunirea a fost urmată imediat de Consiliul Misionar European, care a continuat timp de două săptămâni. La aceste adunări au fost primite rapoarte foarte interesante din Scandinavia, Marea Britanie, Germania, Franța, Italia și Elveția, unde cauza adevărului prezent începuse să câștige teren. Rapoartele au condus la câteva dezbateri vii cu privire la subiecte ca: Planurile cele mai eficiente în vederea răspândirii literaturii noastre, folosirea ilustrațiilor în cărțile și în revistele noastre, folosirea corturilor și portul armei.SVM 283.4

    Frații din Scandinavia au raportat că vânzările de literatură în conferințele lor, în timpul anului fiscal precedent, ajunseseră la suma de 1.033 de dolari. Delegații din Marea Britanie au raportat vânzări în valoare de 550 de dolari. Biroul editurii de la Basel primise pentru publicațiile periodice germane și franceze 1.010 dolari.SVM 284.1

    O mare parte din timp a fost ocupată de rapoartele colportorilor care lucraseră în Europa catolică și își povesteau experiențele, relatând Consiliului motivul pentru care literatura noastră nu putea fi vândută în Europa, folosind metodele care fuseseră pline de succes în America. Ei au solicitat insistent retribuirea colportorilor, așa cum procedau societățile evanghelice care își desfășurau activitatea în țările catolice.SVM 284.2

    În timpul celor nouăsprezece zile, cât au durat adunările Conferinței și ale Consiliului, sora White a ascultat cu atenție rapoartele care erau prezentate în majoritate în limba engleză. În cadrul adunărilor administrative, ea a rostit cuvinte de încurajare și apreciere, iar dimineața devreme, a ținut o serie de predici instructive, tratând subiecte ca: iubirea și răbdarea printre creștini, curajul și perseverența în lucrarea de slujire pastorală, lucrarea în teritorii noi. Într-o cuvântare adresată lucrătorilor misionari, ea spunea:SVM 284.3

    “Fraților, în fiecare situație dificilă în care vă aflați, aduceți-vă aminte că Dumnezeu încă mai are îngeri. Poate că vă veți confrunta cu împotrivirea sau chiar cu persecuția, dar, dacă rămâneți loiali și statornici față de principii, veți descoperi, asemenea lui Daniel, că Dumnezeul căruia Îi slujiți este un ajutor și un eliberator în vreme de nevoie. Acum este timpul să cultivați integritatea caracterului. Biblia este plină de comorile bogate ale făgăduinței pentru toți aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu și se tem de El.SVM 285.1

    Tuturor celor care sunt angajați în lucrarea misionară, aș dori să le spun: Ascundeți-vă în Isus. Nu eul vostru, ci Hristos să Se vadă în toate lucrările voastre. Când munca devine grea și ajungeți să vă descurajați, fiind ispitiți să o abandonați, luați-vă Biblia, îngenuncheați înaintea lui Dumnezeu și spuneți: ‘Iată, Doamne, cuvântul Tău este o garanție’. Așezați povara voastră pe temelia făgăduințelor Sale și fiecare dintre aceste făgăduințe va fi împlinită”. — Historical Sketches of the Foreign Missions of the Seventh-day Adventists, 153.SVM 285.2

    Când rapoartele descurajatoare ale colportorilor au ajuns la un punct culminant, ea a dorit să-i îndemne pe lucrători să aibă încredere că lucrarea lor va avea succes, în ciuda tuturor acestor dificultăți. Pe colportorii descurajați, i-a asigurat în mod repetat că îi fusese arătat în viziune faptul că în Europa vor fi vândute suficiente cărți, atât pentru susținerea financiară a lucrătorilor, cât și pentru a aduce venituri casei de editură, astfel încât să poată produce un număr mai mare de cărți.SVM 285.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents