Mărturia personală

În seara de după primirea acelei mari binecuvântări, am participat la o adunare adventă. Când a sosit momentul ca urmașii lui Hristos să ia cuvântul pentru a-și exprima gândurile cu privire la El, nu am putut să rămân în tăcere, ci m-am ridicat și mi-am povestit experiența. Nu mă gândisem nici o clipă la ce ar fi trebuit să spun, dar cuvintele se revărsau de pe buzele mele cu o libertate deplină, relatând cu simplitate iubirea lui Isus față de mine. Eram atât de fericită că sunt eliberată de lanțurile disperării întunecate, încât am pierdut din vedere prezența celor din jur și am avut sentimentul că sunt singură cu Dumnezeu. Am descoperit că nu întâmpin nici o dificultate în exprimarea păcii și a fericirii mele, cu excepția lacrimilor de mulțumire care îmi întrerupeau vorbirea.SVM 40.1

Fratele Stockman era prezent. El mă văzuse recent în starea de disperare profundă în care fusesem, iar acum, când mă vedea eliberată din captivitate, plângea cu glas tare, bucurându-se împreună cu mine și lăudându-L pe Dumnezeu pentru această dovadă a milei și a bunătății Sale duioase și iubitoare.SVM 40.2

La scurt timp după ce am primit această mare binecuvântare, am participat la o conferință organizată în Biserica Creștină al cărei pastor era fratele Brown. Am fost invitată să îmi povestesc experiența și, în timp ce vorbeam cu simplitate despre iubirea lui Isus și despre bucuria de a fi acceptată de Dumnezeu, am simțit nu numai o mare libertate de exprimare, ci și o fericire deosebită. Pe când vorbeam, cu o inimă umilită și cu ochii plini de lacrimi, am avut simțământul că sufletul mi se înalță, plin de mulțumire, spre cer. Puterea impresionantă a Domnului s-a revărsat în inima celor adunați. Mulți plângeau și Îl lăudau pe Dumnezeu.SVM 40.3

Cei păcătoși au fost invitați să se ridice pentru rugăciune și mulți au răspuns apelului. Inima mea era atât de mulțumitoare față de Dumnezeu pentru binecuvântarea pe care mi-o dăduse, încât doream nespus de mult să-i văd și pe alții împărtășind această bucurie sfântă. Eram profund preocupată de aceia care ar fi putut suferi din cauza poverii vinovăției și a simțământului respingerii din partea lui Dumnezeu. În timp ce îmi relatam experiența, am simțit că nimeni nu ar putea rezista în fața dovezilor iubirii iertătoare a lui Dumnezeu, care realizase în viața mea o schimbare atât de minunată. Realitatea adevăratei convertiri mi se părea atât de evidentă, încât am simțit o dorință deosebită să îi conduc la lumină pe prietenii mei tineri și să folosesc orice ocazie pentru a-mi exercita influența în sensul acesta.SVM 41.1