Îndemnuri la credincioșie

Îmi era foarte greu să le spun celor greșiți ce mi se descoperea cu privire la ei. Faptul că îi vedeam tulburați și întristați îmi producea o mare suferință. Când eram nevoită să vestesc soliile, adesea încercam să le îndulcesc pentru a le face să pară cât se poate de favorabile pentru persoana în cauză, iar apoi simțeam nevoia să mă retrag în singurătate și plângeam în agonie sufletească. Mă uitam la cei care păreau să nu aibă nici o altă răspundere în afară de grija pentru propriul suflet și mă gândeam că, dacă aș fi fost în situația lor, nu aș fi murmurat. Nu îmi era ușor să le adresez oamenilor mărturiile clare și tăioase pe care mi le încredința Dumnezeu pentru ei. Urmăream cu nerăbdare rezultatele și, dacă persoanele mustrate nu acceptau solia și după aceea se opuneau adevărului, în mintea mea apăreau o mulțime de întrebări: Oare am transmis solia așa cum trebuia? Oare nu ar fi existat și alte modalități de a le salva? Așa că sufletul meu era copleșit de o asemenea durere și tulburare, încât simțeam adesea că moartea ar fi fost o eliberare binevenită pentru mine și mormântul, un loc plăcut de odihnă.SVM 90.3

Nu mi-am dat seama că, prin îndoieli și prin întrebări de felul acesta, dovedeam lipsă de credincioșie și nu am înțeles pericolul și păcatul acestei atitudini, până când am fost răpită într-o viziune în care am fost dusă în prezența lui Isus. El a privit spre mine încruntat și apoi mi-a întors spatele. Nu pot descrie teama și agonia pe care le-am simțit atunci. Am căzut cu fața la pământ înaintea Lui, dar nu am avut puterea să rostesc nici un cuvânt. Oh, cât de mult doream să fiu ascunsă de prezența acelei priviri dezaprobatoare! Atunci am reușit să înțeleg într-o anumită măsură simțămintele pe care le vor trăi cei pierduți, când vor striga la stânci și la munți: “Cădeți peste noi și ascundeți-ne de Fața Celui ce stă pe scaunul de domnie și de mânia Mielului”. (Apocalipsa 6, 16.)SVM 90.4

Apoi, un înger m-a îndemnat să mă ridic și înaintea ochilor mei s-a desfășurat o scenă foarte greu de descris. În fața mea se aflau mulți oameni care își smulseseră părul și își sfâșiaseră hainele. Înfățișarea lor era o reprezentare fidelă a disperării și a groazei. Ei s-au apropiat și și-au atins hainele de mine. Când m-am uitat la hainele mele, am văzut că sunt pătate de sânge. Am căzut din nou fără putere la picioarele îngerului meu însoțitor. Nu am putut rosti nici o scuză și am dorit cu disperare să fiu cât mai departe de locul acela sfânt.SVM 91.1

Îngerul m-a ridicat în picioare și a spus: “Această scenă nu reprezintă situația ta din prezent, dar ți-a fost arătată, ca să știi care va fi starea ta, dacă neglijezi să le spui altora ce ți-a descoperit Domnul. Dacă vei fi credincioasă până la sfârșit, vei mânca din pomul vieții și vei bea din apa vieții. În viitor, vei avea mult de suferit, dar harul lui Dumnezeu îți este de ajuns”.SVM 91.2

După această viziune, am fost dispusă să fac orice mi-ar fi cerut Domnul, ca să mă pot bucura de aprobarea Sa și să nu simt privirea Sa încruntată și înspăimântătoare.SVM 91.3