Lucrarea adventă în Portland

În iunie 1842, domnul Miller și-a prezentat cea de a doua serie de prelegeri în biserica de pe strada Casco, din Portland. Eu am considerat că este un mare privilegiu pentru mine să particip la aceste adunări, deoarece căzusem în descurajare și nu mă simțeam pregătită să mă întâlnesc cu Mântuitorul. În oraș, această a doua serie de prelegeri stârnise un interes mult mai mare decât cea precedentă. Cu câteva excepții, toate denominațiunile existente refuzau să-l primească pe domnul Miller. Multe dintre predicile rostite de la diferite amvoane încercau să demaște așa-zisele erori fanatice ale lui Miller, dar mulțimi de ascultători nerăbdători participau la adunările sale și veneau într-un număr atât de mare, încât mulți nu mai aveau loc în sală. Participanții erau neobișnuit de atenți și de liniștiți.SVM 26.3

Maniera de predicare a domnului Miller nu era oratorică sau cu înflorituri, ci el prezenta fapte simple și impresionante, care trezeau ascultătorii din starea de indiferență și dezinteres. Pe măsură ce înainta în subiect, domnul Miller își susținea afirmațiile și ideile folosind argumentul Scripturii. Cuvintele lui erau însoțite de o putere convingătoare, care le conferea o notă distinctă de autenticitate.SVM 27.1

Domnul Miller era o persoană amabilă și plină de compătimire. Uneori, când toate locurile din sală erau ocupate, iar platforma și amvonul păreau supraaglomerate, l-am văzut coborând de la pupitru și mergând printre rânduri pentru a lua de braț câte un domn sau o doamnă în vârstă, pe care îi ajuta să-și găsească un loc pe scaun, după care se întorcea și își relua predica. Pe bună dreptate era numit “Părintele Miller”, deoarece manifesta o grijă atentă față de cei care ajungeau să fie păstoriți de el. Comportamentul lui era iubitor și politicos și avea o stare de spirit excepțională și o inimă plină de duioșie.SVM 27.2

Miller era un vorbitor captivant, iar îndemnurile lui li se potriveau atât celor ce se declarau creștini, cât și celor nepocăiți, și erau pline de putere. Uneori, atmosfera adunărilor sale era de o solemnitate atât de profundă, încât devenea copleșitoare. Mintea nenumăraților ascultători era pătrunsă de simțământul crizei iminente a evenimentelor care aveau să urmeze în istoria omenirii. Mulți cedau în fața convingerii inspirate de Duhul lui Dumnezeu. Bărbați cu părul cărunt și femei în vârstă își căutau cu pași slăbiți locuri în sală. Oameni aflați în puterea maturității, tineri și copii, toți erau profund tulburați. Suspine, plâns și voci care rosteau laude la adresa lui Dumnezeu se înălțau laolaltă de pe altarul de rugăciune.SVM 27.3

Eu am crezut cuvintele solemne rostite de slujitorul lui Dumnezeu și mă durea inima când cineva li se opunea sau făcea din ele un subiect de batjocură. Am participat adesea la aceste adunări și am fost convinsă că Domnul Isus urma să vină în curând pe norii cerului, dar marea mea frământare era aceea de a fi pregătită să-L întâlnesc. Gândurile îmi erau preocupate continuu de subiectul sfințirii inimii. Mai presus de orice, doream cu ardoare să primesc această mare binecuvântare și să simt că sunt pe deplin acceptată de Dumnezeu.SVM 27.4