Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Schiţe din viaţa mea

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Prima vizită la Michigan

    La Jackson, Mich., am găsit biserica într-o stare de mare confuzie. În timp ce mă aflam în mijlocul fraților, Domnul m-a îndrumat cu privire la situația lor și am încercat să le adresez o mărturie directă. Unii au refuzat să asculte sfatul și au început să lupte împotriva mărturiei mele. Aici a început mișcarea care, mai târziu, avea să fie cunoscută ca “partida Messenger”.SVM 149.2

    Cu privire la activitatea noastră pe parcursul acestei călătorii printre grupele de credincioși păzitori ai Sabatului din Michigan, am scris într-o scrisoare, datată 23 iunie 1853, următoarele:SVM 149.3

    “În timpul șederii noastre în Michigan, am vizitat Tyrone, Jackson, Sylvan, Bedford și Vergennes. Prin puterea Domnului, soțul meu a suportat cu bine călătoria și eforul lucrării. O singură dată, la Bedford, puterile l-au părăsit în totalitate și nu a fost în stare să predice. A mers la locul de adunare și, în timp ce stătea la amvon și predica, deodată, i s-a făcut rău și a fost nevoit să se așeze. L-a rugat pe fratele J. N. Loughborough să preia subiectul de unde rămăsese și să încheie predica. Apoi, a ieșit la aer, și s-a întins pe iarba verde până când și-a revenit într-o oarecare măsură, iar, după aceea, fratele Kelsey i-a permis să ia calul său și a călărit singur o milă și jumătate, până la fratele Brooks acasă.SVM 149.4

    Fratele Loughborough a prezentat întregul subiect, vorbind cu multă libertate. Toți au participat cu interes la acea întrunire. Duhul Domnului a venit asupra mea și m-am simțit pe deplin liberă să-mi aduc mărturia. Puterea lui Dumnezeu s-a manifestat în locul acela și aproape toți cei prezenți au fost impresionați până la lacrimi. Unii au luat o poziție hotărâtă pentru adevăr.SVM 149.5

    După încheierea adunării, am mers printr-o pădure, până la un lac frumos, unde șase persoane au fost înmormântate cu Hristos în apa botezului. Apoi ne-am întors la fratele Brooks și l-am găsit pe soțul meu într-o stare mult mai bună. În ziua aceea, în timp ce era singur, mintea i-a fost preocupată de subiectul spiritismului și acolo s-a hotărât să scrie cartea intitulată Signs of the Times.SVM 150.1

    A doua zi am plecat la Vergennes, mergând pe un drum anevoios și plin de noroi. Cea mai mare parte a drumului, m-am simțit atât de slăbită, încât am fost pe punctul de a leșina, dar inimile noastre erau înălțate spre Dumnezeu în rugăciune, cerându-I putere, iar El a fost prezent alături de noi și ne-a ajutat, așa că am fost în stare să ajungem la destinație și să prezentăm mărturia noastră”.SVM 150.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents