Prima mea rugăciune în public

M-am întors acasă și m-am rugat din nou Domnului, făgăduindu-I că voi face și voi suporta orice ar putea să-mi ceară, doar pentru ca zâmbetul lui Isus să-mi învioreze inima. Atunci, mi-a fost prezentată iarăși aceeași datorie care îmi pricinuise și mai înainte atâta îngrijorare — să-mi iau crucea și să vorbesc în mijlocul adunării poporului lui Dumnezeu. Ocazia nu s-a lăsat mult așteptată. Chiar în seara aceea am participat la o adunare de rugăciune, care a avut loc în casa unchiului meu.SVM 37.4

Când ceilalți au îngenuncheat pentru rugăciune, m-am alăturat și eu, tremurând, și după ce s-au rugat câteva persoane, glasul meu a început să răsune înainte de a-mi da seama de aceasta. În clipa aceea, făgăduințele lui Dumnezeu mi s-au părut ca niște perle prețioase, care așteptau doar să fie cerute. În timp ce mă rugam, povara și agonia sufletească, pe care le îndurasem atâta vreme, au dispărut, iar binecuvântarea Domnului s-a revărsat asupra mea ca o rouă plăcută. L-am lăudat pe Dumnezeu din adâncul inimii mele. Mi se părea că totul dispăruse din jurul meu, rămânând numai Domnul Isus și slava Sa, și nu am fost conștientă de cele ce se petreceau în preajmă.SVM 38.1

Duhul lui Dumnezeu coborâse asupra mea cu o asemenea putere, încât nu am fost în stare să merg acasă în seara aceea. Când mi-am revenit, am văzut că mă aflam în casa unchiului meu, unde avusese loc adunarea de rugăciune. Nici unchiul și nici mătușa mea nu erau preocupați de religie, deși unchiul meu făcuse cândva o mărturisire de credință, dar după aceea și-a pierdut interesul. Mi s-a spus că, atunci când a văzut puterea lui Dumnezeu venind asupra mea într-un mod atât de impresionant, s-a tulburat foarte tare și a început să umble prin încăpere profund neliniștit și îngrijorat. În momentul în care am căzut la pământ, unii dintre cei prezenți s-au alarmat foarte tare și erau pe punctul de a alerga să aducă un medic, crezând că suferisem o criză subită și periculoasă, dar mama i-a îndemnat să mă lase în pace, deoarece atât ea, cât și alți creștini cu experiență înțeleseseră clar că starea mea era cauzată de manifestarea puterii minunate a lui Dumnezeu. A doua zi, când m-am întors acasă, am constatat că în sufletul meu avusese loc o schimbare totală. Nu îmi venea să cred că sunt aceeași persoană care plecase din casa părintească în seara precedentă. În minte, îmi răsuna continuu următorul pasaj: “Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic”. (Psalmii 23, 1.) În timp ce repetam în șoaptă aceste cuvinte, inima mea era plină de fericire.SVM 38.2