Visul în care l-am văzut pe Isus

Curând după aceasta, am avut un alt vis. Mi se părea că stau cu fața ascunsă în palme, într-o stare de disperare totală, gândindu-mă că, dacă Domnul Isus ar fi fost pe pământ, aș fi mers la El, m-aș fi aruncat la picioarele Lui și I-aș fi spus toate suferințele mele. Eram convinsă că Domnul nu mi-ar fi întors spatele, ci ar fi avut milă de mine, iar eu L-aș fi iubit și I-aș fi slujit pentru totdeauna.SVM 34.3

Îndată după aceea, ușa s-a deschis și a intrat o persoană de o frumusețe deosebită. M-a privit plină de milă și m-a întrebat: “Dorești să-L vezi pe Isus? El este aici și, dacă dorești, poți să-L vezi. Ia cu tine tot ce ai și urmează-mă”.SVM 34.4

Am ascultat cuvintele ei cu o bucurie nespusă, am împachetat fericită puținele lucruri pe care le aveam, fiecare obiect neînsemnat la care țineam, și am plecat pe urmele călăuzei mele. Ea m-a condus spre o scară înaltă, ale cărei trepte păreau destul de fragile. Când am început să urc treptele, m-a avertizat să-mi păstrez privirile ațintite în sus, ca nu cumva să amețesc și să cad. Mulți dintre cei care urcaseră pe scara aceea căzuseră înainte de a ajunge la capăt.SVM 34.5

În cele din urmă, am pășit pe ultima treaptă și m-am oprit în fața unei uși. Aici, călăuza m-a sfătuit să las toate lucrurile pe care le adusesem cu mine. Eu le-am lăsat binevoitoare. Apoi a deschis ușa și m-a îndemnat să intru. În clipa următoare m-am aflat în fața lui Isus. Înfățișarea aceea frumoasă era inconfundabilă. Expresia de bunătate și de maiestate a feței Lui nu putea aparține nici unei alte persoane. Când m-a privit țintă, eu am știut imediat că El cunoștea bine toate amănuntele vieții mele și toate gândurile și sentimentele inimii mele.SVM 35.1

Am încercat să mă ascund de privirea Lui, deoarece simțeam că nu sunt în stare să suport ochii Săi cercetători, dar El S-a apropiat cu un zâmbet și, punându-și mâna pe capul meu, a zis: “Nu te teme”. Tonul plăcut al glasului Său a făcut ca inima mea să tresalte de o fericire pe care nu o mai trăisem niciodată. Eram prea bucuroasă ca să pot rosti vreun cuvânt, dar, copleșită de emoție, am căzut la picioarele Sale în semn de adorare. În timp ce stăteam acolo fără putere, pe dinaintea ochilor mei au trecut scene pline de frumusețe și de slavă și am avut sentimentul că ajunsesem în pacea și siguranța cerului. În cele din urmă, puterile mi-au revenit și m-am ridicat. Ochii iubitori ai lui Isus erau încă îndreptați spre mine, iar zâmbetul Lui mi-a umplut sufletul de voioșie. Prezența Lui a stârnit în mine un respect sfânt și o iubire de nedescris.SVM 35.2

Apoi, călăuza a deschis ușa și am ieșit împreună. Mi-a spus să iau din nou lucrurile pe care le lăsasem afară. După aceea, mi-a înmânat un șnur verde, înfășurat strâns și m-a sfătuit să-l așez lângă inimă, spunându-mi că, ori de câte ori doresc să-L văd pe Domnul Isus, să scot șnurul și să-l întind cât se poate de tare. Călăuza m-a avertizat să nu îngădui ca șnurul să rămână prea multă vreme înfășurat, deoarece s-ar putea înnoda și nu voi mai putea să-l întind. Am așezat șnurul lângă inimă și am coborât fericită treptele, lăudându-L pe Domnul și spunându-le tuturor celor pe care îi întâlneam despre locul unde Îl pot găsi pe Isus.SVM 35.3

Visul acesta mi-a dat speranță. În mintea mea, șnurul verde reprezenta credința, iar frumusețea și simplitatea încrederii în Dumnezeu au început să se aștearnă în sufletul meu.SVM 36.1