Încrederea în Dumnezeu

În timp ce gândeam astfel, un fragment din viziunea pe care o primisem la Rochester, N. Y., mi-a trecut prin minte ca un fulger și i-am relatat-o imediat soțului meu.SVM 175.4

Mi s-a arătat un pâlc de copaci stând unul lângă altul, în formă de cerc. Pe trunchiul copacilor se agățaseră ramurile unei vițe de vie, care se uneau la vârfuri, formând un umbrar. Îndată după aceea, am văzut copacii legănându-se înainte și înapoi, ca și când ar fi fost mișcați de un vânt puternic. Ramurile viței au fost smulse de pe trunchi, una după alta, până când via s-a desprins de pe copaci, cu excepția câtorva mlădițe care rămăseseră agățate de ramurile aflate în partea de jos. Atunci a venit cineva, a smuls mlădițele rămase și le-a lăsat împrăștiate pe pământ.SVM 176.1

Mulți au trecut pe acolo și au privit cu milă vița de vie, iar eu așteptam nerăbdătoare să văd dacă va exista o mână prietenoasă care să le ridice, dar nu s-a oferit nimeni să ajute. Am întrebat de ce nu a ridicat nimeni vița de vie. Atunci, am văzut un înger apropiindu-se de vița care părea părăsită. El și-a întins brațele și a cuprins dedesubt ramurile viței, s-a înălțat cu ele, până când acestea s-au îndreptat, și a spus: “Stai dreaptă spre cer și prinde-ți mlădițele de Dumnezeu. Ai fost scuturată și desprinsă de suportul omenesc. Acum poți să stai în picioare și să crești prin puterea lui Dumnezeu, fără sprijinul omenesc. Sprijină-te numai pe Dumnezeu și nu va mai fi niciodată în zadar, nici nu vei mai fi doborâtă la pământ”.SVM 176.2

Când am văzut că vița de vie neglijată începuse să fie îngrijită, am simțit o liniște inexprimabilă și o bucurie imensă. M-am întors spre înger și l-am întrebat ce însemnau toate aceste lucruri. El mi-a spus: “Tu ești vița de vie. Vei trece prin toate aceste experiențe, iar când se vor întâmpla, vei înțelege pe deplin parabola viei. Dumnezeu va fi ajutorul tău în vreme de necaz”.SVM 176.3

Din acel moment, mi-am înțeles misiunea și m-am simțit mai liberă ca oricând în vestirea mărturiei mele înaintea oamenilor. După ce ne-am întors de la Monterey la Battle Creek, am considerat că este datoria mea să înaintez în puterea lui Dumnezeu și să nu mai țin cont de suspiciunile și de vorbele care circulau cu scopul de a ne face rău. Mi-am vestit mărturia și am relatat lucrurile care mi-au fost arătate în trecut cu privire la unele situații prezente, avertizându-i pe oameni de pericolele care îi așteptau și mustrându-i pentru faptele și atitudinile lor greșite. Am menționat că ajunsesem într-o situație dintre cele mai neplăcute. Când anumite familii sau persoane îmi erau înfățișate în viziune, adesea se întâmpla să mi se dezvăluie unele aspecte de natură particulară, care mustrau păcatele lor secrete. Cu unele persoane am lucrat luni la rând pentru a îndrepta greșeli despre care ceilalți nu știau nimic. Când vedeau că aceste persoane erau întristate și le auzeau exprimându-și îndoielile cu privire la acceptarea lor de către Dumnezeu și sentimentele lor de descurajare, frații mă acuzau pe mine, ca și cum eu aș fi fost vinovată că ele erau încercate.SVM 176.4

Cei ce mă învinuiau nu știau nimic despre lucrurile pe care le spuneau. Eu am protestat împotriva acelor persoane care își asumaseră rolul de judecători ai activității și ai comportamentului meu. Lucrarea care mi se încredințase, de a mustra păcatele personale ale unora, nu era plăcută. Dacă aș fi prezentat o explicație detaliată a comportamentului meu pentru a împiedica gelozia și suspiciunea la adresa mea, aș fi păcătuit împotriva lui Dumnezeu și aș fi greșit față de acele persoane. De aceea, a trebuit să păstrez încuiate în adâncul inimii mele toate mustrările personale și greșelile particulare ale acelor persoane. Să judece alții cât vor dori, dar eu nu voi trăda niciodată încrederea care mi-a fost acordată de cei greșiți care se pocăiau și nici nu le voi dezvălui altora ce trebuia să le spun doar celor vinovați. Le-am declarat celor adunați că trebuie să mă lase să acționez așa cum consider eu, în temere de Dumnezeu.SVM 177.1