Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Schiţe din viaţa mea

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Sunați din trâmbiță cu un sunet clar

    Pe întregul parcurs al activității ei de o viață, încrederea sorei White în providența călăuzitoare a lui Dumnezeu, manifestată în lucrarea de vestire a soliilor celor trei îngeri, a rămas neclintită. Ea și-a mărturisit adesea convingerea că Dumnezeu a fost încă de la început Învățătorul și Conducătorul poporului Său, iar această convingere cu privire la conducerea divină din trecut și pe întregul parcurs al mișcării adventiste, îi dădea încredere pentru viitor. Să citim următoarea declarație, scrisă în anul 1890, în care sora White își revizuia propria experiență, cu o deplină conștiență a faptului că în viitor vor apărea deosebiri și controverse doctrinare:SVM 428.3

    “Am avut ocazii prețioase de a câștiga experiență. Am trecut prin perioadele soliilor celor trei îngeri. Ei sunt reprezentați zburând prin mijlocul cerului, proclamând o solie de avertizare pentru lume și având o misiune specială pentru oamenii care trăiesc în ultimele zile ale istoriei acestui pământ. Nimeni nu aude glasul acestor îngeri, deoarece ei sunt un simbol al poporului lui Dumnezeu, care lucrează în armonie cu cerul. Bărbați și femei, iluminați de Duhul lui Dumnezeu, sunt sfințiți prin adevăr și proclamă cele trei solii în ordinea lor.SVM 429.1

    Eu am avut o parte în această lucrare solemnă. Aproape întreaga mea experiență creștină este întrețesută cu această lucrare. Unii dintre cei ce se află încă în viață au o experiență asemănătoare cu a mea. Ei au recunoscut adevărul descoperit pentru acest timp; ei au mers pe urmele marelui Conducător, Căpetenia oștirilor Domnului. În proclamarea soliilor, fiecare precizare a profeției s-a împlinit. Cei care au avut privilegiul de a lua parte la vestirea acestor solii au câștigat o experiență de cea mai mare valoare. Iar acum, când ne aflăm în mijlocul pericolelor ultimelor zile, când din toate părțile se vor auzi glasuri spunând: ‘Aici este Hristos’, ‘Aici este adevărul’, deși unii își vor propune să zdruncine temelia credinței care ne-a călăuzit afară din bisericile în care ne aflam și afară din lume, pentru a constitui un popor special în această lume, totuși mărturia noastră va fi vestită asemenea mărturiei lui Ioan:SVM 429.2

    ‘Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții, … deci, ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi’.SVM 429.3

    Eu mărturisesc despre lucrurile pe care le-am văzut, despre lucrurile pe care le-am auzit, despre lucrurile pe care le-am pipăit, despre Cuvântul vieții. Știu că aceasta este mărturia Tatălui și a Fiului. Noi am văzut și mărturisim că puterea Duhului Sfânt a însoțit prezentarea adevărului, prin avertizări scrise și rostite și prin vestirea soliilor, una după alta. A nega această lucrare ar însemna a-L nega pe Duhul Sfânt și a ne așeza în tovărășia celor care s-au îndepărtat de credință, ascultând de duhurile amăgitoare.SVM 430.1

    Vrăjmașul va face tot posibilul pentru a smulge încrederea credincioșilor în stâlpii credinței noastre din soliile trecutului, care ne-au plasat pe platforma înălțată a adevărului veșnic și care a stabilit și a definit caracterul lucrării. Domnul Dumnezeul lui Israel și-a condus poporul Său, descoperindu-le adevăr de origine divină. Vocea Lui a fost auzită și este încă auzită, spunând: Avansați din tărie în tărie, din har în har și din slavă în slavă. Lucrarea se întărește și se lărgește, pentru că Domnul Dumnezeul lui Israel este apărătorul poporului Său.SVM 430.2

    Cei care au numai o cunoaștere teoretică a adevărului, atingându-l doar cu vârful degetelor, care nu au așezat principiile adevărului vieții în sanctuarul lăuntric al sufletului, ci l-au ținut în curtea de afară, nu vor vedea nimic sacru în istoria acestui popor, care i-a făcut ce sunt în prezent și i-a determinat să fie niște misionari hotărâți în lume. Adevărul pentru acest timp este prețios, dar cei ale căror inimi nu au fost zdrobite, căzând pe stânca Hristos Isus, nu vor vedea și nu vor înțelege ce este adevărul. Ei vor accepta doar ce este în acord cu ideile lor și vor începe să zidească o altă temelie decât cea care a fost așezată. Ei își vor măguli vanitatea și prețuirea de sine, crezând că sunt capabili să înlăture stâlpii credinței noastre și să pună în locul lor niște stâlpi concepuți de ei.SVM 430.3

    Aceste încercări vor exista până la încheierea timpului. Toți cei care au fost niște cercetători atenți ai Bibliei vor vedea și vor înțelege poziția solemnă a celor care trăiesc în miezul evenimentelor finale ale istoriei acestui pământ. Ei își vor simți propria slăbiciune și neputință și vor fi preocupați mai presus de orice, nu de făurirea unei forme de evlavie, ci de realizarea unei legături vitale cu Dumnezeu. Ei nu vor îndrăzni să-și găsească liniștea, până când Hristos, Nădejdea slavei, nu va locui pe deplin în sufletul lor. Eul lor va muri, mândria va fi alungată din suflet, iar ei vor avea umilința și blândețea Domnului Hristos.” [Dintr-un manuscris nepublicat.]SVM 431.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents