Eliberarea de povară

Când am îngenuncheat în fața altarului, alături de cei care Îl căutau pe Domnul, singurele cuvinte care răsunau în inima mea erau: “Ajută-mă, Isuse, salvează-mă sau voi pieri! Nu voi înceta să Te implor până când rugăciunea mea nu va fi ascultată și până când păcatele nu îmi vor fi iertate”. Îmi simțeam starea de neajutorare ca niciodată mai înainte.SVM 23.3

În timp ce mă rugam, deodată, povara m-a părăsit și mi-am simțit inima ușoară. La început am fost cuprinsă de un sentiment de îngrijorare și teamă și am încercat să revin la povara neliniștii mele anterioare. Aveam impresia că nu am nici un drept să fiu veselă și fericită. Dar Domnul Isus părea foarte aproape de mine. M-am simțit în stare să vin la El cu toate întristările, cu încercările și nefericirile mele, așa cum veneau cei nevoiași la Isus, pe vremea când era pe pământ, pentru a fi ajutați. Inima îmi era stăpânită de siguranța că Isus înțelege încercările mele și simte împreună cu mine. Nu pot uita niciodată acel simțământ de asigurare a duioșiei pline de milă a Domnului Isus față de o ființă prea nevrednică pentru a fi luată în considerare de El. În acele momente, când mă aflam pe genunchi, alături de cei care se rugau, am învățat mai mult ca oricând despre caracterul divin al Domnului Hristos.SVM 23.4

Una dintre mamele din Israel a venit la mine și m-a întrebat: “Copilă dragă, L-ai găsit pe Isus?” Când eram pe punctul de a-i răspunde: “Da”, ea a exclamat: “Într-adevăr, L-ai găsit. Pacea Lui este cu tine, văd aceasta pe fața ta!”SVM 24.1

Mă întrebam în sinea mea din nou și din nou: “Oare aceasta să fie adevărata religie? Nu cumva săvârșesc o greșeală?” Mi se părea că este prea mult să pot pretinde aceasta, mi se părea că beneficiez de un privilegiu prea înalt. Deși eram prea timidă pentru a-mi exprima simțămintele, am avut siguranța că Mântuitorul mă binecuvântase și îmi iertase păcatele.SVM 24.2