Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Schiţe din viaţa mea

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Îndemnul din partea fratelui Brown

    Într-una dintre ocazii, în timp ce fratele Stockman predica, fratele Brown, un pastor al Bisericii Creștine Baptiste, al cărui nume a mai fost menționat în această povestire, ședea la amvon, ascultând cu un interes profund. Era extrem de impresionat și, deodată, pe față i s-a așternut o paloare ca de mort și s-a prăbușit de pe scaun. Fratele Stockman a reușit să-l prindă în brațe, exact când era pe punctul de a se izbi de podea, și l-a întins pe canapeaua aflată în spatele amvonului, pe platformă, unde a rămas fără putere până când s-a încheiat predica.SVM 55.1

    Apoi s-a ridicat cu fața încă palidă, dar strălucind de lumina Soarelui Neprihănirii, și a rostit o mărturie foarte impresionantă. Părea că primise ungerea sfântă a Cerului. De obicei, fratele Brown vorbea rar, cu o seriozitate lipsită de orice urmă de pasiune. Dar, în această ocazie, cuvintele sale solemne și bine alese erau însoțite de o nouă putere.SVM 55.2

    El și-a relatat experiența cu o asemenea simplitate și cu atâta căldură, încât mulți dintre cei care fuseseră stăpâniți de prejudecăți au fost impresionați până la lacrimi. Expresia feței și cuvintele lui erau marcate vizibil de prezența Duhului lui Dumnezeu. Cu un entuziasm sfânt, a declarat plin de curaj că a ales Cuvântul lui Dumnezeu ca îndrumător personal, că îndoielile i-au fost spulberate și credința îi era pe deplin confirmată. Apoi, i-a invitat cu seriozitate pe frații săi pastori, pe membrii bisericii, pe cei păcătoși și pe sceptici să cerceteze Biblia pentru ei înșiși, avertizându-i să nu îngăduie nici unui om să-i abată de la ținta de a descoperi adevărul.SVM 55.3

    Când a terminat de vorbit, cei care doreau să se înalțe rugăciuni pentru ei au fost invitați să se ridice în picioare. Sute de oameni au răspuns la apel. Duhul Sfânt se revărsa asupra adunării. Cerul și pământul păreau că se ating. Întâlnirea a durat până noaptea târziu. Puterea Domnului a fost simțită de toți, tineri, vârstnici și oameni aflați în plină maturitate.SVM 55.4

    Fratele Brown nu s-a despărțit de Biserica Creștină nici atunci, și nici mai târziu, dar era privit cu un mare respect de către credincioșii bisericii sale.SVM 56.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents