Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Schiţe din viaţa mea

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Moartea lui Robert Harmon

    Curând după ce familia noastră s-a stabilit în Rochester, am primit o scrisoare de la mama mea, în care ne informa că fratele meu, Robert, care locuia cu părinții mei în Gorham, Maine, suferea de o boală periculoasă. Când a aflat vestea aceasta, sora mea, Sarah, s-a hotărât să meargă imediat la Gorham.SVM 143.1

    După toate aparențele, fratele meu mai avea de trăit doar câteva zile, dar, în ciuda așteptărilor tuturor, a zăcut șase luni, îndurând o mare suferință. Sora mea l-a vegheat cu credincioșie până la sfârșit. Am avut privilegiul de a-l vizita înainte de moarte. A fost o întâlnire emoționantă. Era schimbat mult, dar expresia feței lui slăbite era luminată de bucurie. Strălucirea speranței viitorului îl susținea fără încetare. Ne-am adunat de mai multe ori pentru rugăciune în camera lui, iar Domnul Isus părea foarte aproape. Am fost nevoiți să ne despărțim de fratele nostru drag, știind că nu-l vom mai vedea niciodată în lumea aceasta, până la înviere. Curând după plecarea noastră, fratele meu a adormit în Isus, cu deplina speranță că va avea parte de prima înviere.SVM 143.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents