Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Schiţe din viaţa mea

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 17 — Încurajări providențiale

    Mi s-a cerut din nou să renunț la mine însămi pentru binele altora. A trebuit să sacrificăm compania micului nostru Henry și să mergem înainte, dăruindu-ne fără rezerve lucrării lui Dumnezeu. Sănătatea mea era foarte șubredă și, dacă aș fi luat copilul cu mine în călătorii, grija pentru el mi-ar fi ocupat o mare parte din timp. A fost o încercare serioasă, totuși nu am îndrăznit să îngădui ca preocuparea pentru copil să stea în calea datoriei. Am fost convinsă că Domnul i-a cruțat viața pentru noi, când fusese foarte bolnav, și că, dacă aș fi permis să mă împiedice în îndeplinirea datoriei mele, Dumnezeu mi l-ar fi luat. Singură înaintea Domnului, cu inima îndurerată și cu multe lacrimi, am făcut acest sacrificiu și am renunțat la singurul meu copil, lăsându-l în grija altora.SVM 120.1

    L-am lăsat pe Henry în familia fratelui Howland, în care aveam o încredere deplină. Ei erau dispuși să poarte poveri, astfel încât să putem fi cât mai liberi pentru a lucra în folosul cauzei lui Dumnezeu. Știam că familia Howland putea să îngrijească de Henry mai bine decât noi, dacă l-am fi luat în călătoriile noastre. Știam că era spre binele lui să aibă parte de un cămin stabil și de o disciplină temeinică pentru ca temperamentul lui plăcut să nu fie afectat.SVM 120.2

    Mi-a fost greu să mă despart de copil. Zi și noapte îmi revenea în minte fața tristă pe care o avea atunci când îl părăseam. Cu toate acestea, prin puterea Domnului, înlăturam din gând această imagine și căutam să le fac bine altora.SVM 120.3

    Timp de cinci ani, familia fratelui Howland a purtat întreaga răspundere a îngrijirii lui Henry. Ei au avut grijă de el fără nici o recompensă, asigurându-i toată îmbrăcămintea, cu excepția unui cadou pe care i-l aduceam o dată pe an, așa cum făcea Ana pentru Samuel.SVM 120.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents