Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Schiţe din viaţa mea

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 60 — Serviciul religios comemorativ de la Richmond

    În urma unei cereri speciale a administratorilor de la Uniunea de Conferințe Pacific și de la Conferința Adventiștilor de Ziua a șaptea din California, a doua zi după funeraliile sorei White la “Elmshaven”, a avut loc un serviciu religios comemorativ la Richmond, California.SVM 456.1

    Organizarea unui asemenea serviciu religios nu a fost dificilă, deoarece la Richmond se desfășura adunarea anuală a Conferinței California, iar acest oraș se afla pe linia principală a căilor ferate ce leagă coasta Pacificului de est, unde urma să fie transportat trupul neînsuflețit, pentru a fi așezat în locul de înmormântare al familiei. Prin urmare, au fost anunțate bisericile mai mari din apropiere și, în dimineața zilei de 19 iulie, mai mult de o mie de prieteni din orașele aflate în împrejurimile San Francisco-ului și de la distanțe mai mari s-au adunat în tabăra de la Richmond.SVM 456.2

    Serviciul divin a fost condus de către fratele E. E. Andross, președintele Uniunii de Conferințe Pacific, asistat de fratele E. W. Farnsworth, vicepreședinte al Uniunii; fratele J. N. Loughborough, un onorat pionier al mișcării adventiste; și fratele A. O. Tait, editor la Signs of the Times. [Sicriul a fost purtat de fratele J. L. McElhany, președinte al Conferinței California; fratele A. Brorsen, E. J. Hibbard, G. W. Reaser, W. M. Healey, și C. E. Ford. Au cântat frații D. Lawrence, C. A. Shull, J. H. Paap, și E. Lloyd.]SVM 456.3

    Imnul de deschidere, “Sweet be the rest”, și pasajul biblic citit de către fratele E. W. Farnsworth (12 Corinteni 15, 12-20.35-38.42-45; 2 Corinteni 4, 6-18; 5, 1-10) au pregătit mintea celor prezenți în adunare pentru a împărtăși spiritul rugăciunii de invocare, în care fratele Loughborough a recunoscut că, “deși asupra noastră pot veni suferințe și deși, în această stare, lipsa puterilor trupești ne poate determina să dezbrăcăm armura”, totuși planul lui Dumnezeu va fi adus la îndeplinire. Când Mântuitorul a fost așezat în mormânt, ucenicii au crezut că lucrarea Sa pe pământ a ajuns la sfârșit, dar moartea Sa pe cruce a fost de fapt adevărata viața a cauzei susținute de El.SVM 456.4

    Deoarece fratele Wilcox era plecat în est, schița biografică atent pregătită de el a fost citită de către colaboratorul său asociat, fratele A. O. Tait, de la Pacific Press Publishing Association. În paragrafele introductive, era enunțat principiul că “există oameni prin intermediul cărora Dumnezeu realizează mult. Toate marile mișcări, redeșteptări și crize, de-a lungul secolelor, au fost centrate în jurul unor oameni, astfel încât istoria vieții lor include istoria lucrării lui Dumnezeu în lume sau istoria crizelor și a mișcărilor”. Citând biografiile unor oameni ca Noe, Avraam, diverși evrei de seamă, Wycliffe, Luther și a frații Wesley, scriitorul a continuat: “În ce privește mișcarea adventistă, care vestește ultima solie de reformă pentru lume, există două persoane ale căror biografii trebuie să includă începuturile, întemeierea și dezvoltarea ei mondială. Chiar mai mult, lucrarea lui Dumnezeu prin aceste două persoane va avea o influență asupra acesteia până la sfârșit. Mă refer la fratele James White și la iubita lui soție, sora Ellen G. White”.SVM 457.1

    În această retrospectivă a istoriei vieții sorei White, așa cum a fost citită la Richmond, activitatea ei în zona coastei Pacificului era descrisă astfel:SVM 457.2

    “Lucrarea în California a fost inaugurată în vara anului 1868, de către frații J. N. Loughborough și D. T. Bourdeau. În toamna anului 1872, fratele și sora White au vizitat San Francisco, Santa Rosa, Woodland, Healdsburg și Petaluma. Soliile ei au fost primite aici de suflete dornice să asculte, iar activitatea ei a fost mult apreciată.SVM 457.3

    În februarie 1873, fratele și sora White au călătorit la Michigan, întorcându-se în California în luna decembrie a acelui an, pentru a prelua răspunderi noi și mai mari în vederea inițierii de noi acțiuni. În 1874, au contribuit la desfășurarea a două adunări de corturi în Oakland. Aici, în cadrul unei campanii locale, sora White a vorbit cu un efect uimitor despre subiectul temperanței.SVM 458.1

    Era perioada în care în Oakland a început publicarea primului număr al revistei Signs of the Times, datat 4 iunie 1874. În anul 1875, a fost organizată Pacific Press Publishing Company, cu un capital inițial de 28.000 de dolari. Această companie își continuă activitatea, valorând în prezent 250.000 de dolari și având o cifră de afaceri anuală de peste un milion de dolari în domeniul literaturii religioase și educaționale.SVM 458.2

    Dumnezeu i-a descoperit sorei White că, pe coasta Pacificului și în orașele din jurul golfului, poate fi realizată o mare lucrare. Această descoperire a început să se adeverească foarte timpuriu. În 1875-1876, au fost ridicate biserici în Oakland și San Francisco. Pentru a sprijini construirea acestor biserici, fratele și sora White au vândut tot ceea ce aveau în est.SVM 458.3

    Sora White a fost implicată îndeaproape în acțiunea de înființare a colegiului de la Healdsburg, unde au fost formați lucrători care au plecat în toate zonele lumii. Această școală își continuă activitatea în cadrul Colegiului Pacific Union, lângă St. Helena, care, de asemenea, a beneficiat de sprijinul ei iubitor.SVM 458.4

    După ce au purtat marea răspundere a construirii Sanatoriului Battle Creek, fratele și sora White au avut deosebita plăcere de a încuraja o lucrare asemănătoare în California, având ca rezultat dezvoltarea Sanatoriului St. Helena — înființat inițial ca Centru de Sănătate Rural. Fiind ea însăși suferindă de-a lungul întregii vieții, simpatia sorei White a fost întotdeauna îndreptată spre cei bolnavi. În ce privește alte trei instituții misionare medicale din California — Paradise Valley, lângă San Diego; Glendale, lângă Los Angeles, și Loma Linda — sora White a purtat responsabilități eroice și a acordat un mare ajutor. Aceasta este valabil în special cu privire la Colegiul Evangheliștilor Medicali din Loma Linda.SVM 458.5

    În 1878, a vizitat Oregon. Aici a participat la prima adunare de tabără din Oregon, la Salem…. Viața ei a fost o viață de sacrificiu. În sărăcie, cu o sănătate precară, fiind ea însăși bolnavă, în timp ce sufereau și alți membrii ai familiei, muncind alături de soțul ei, economisind până la limita nevoilor elementare ale existenței, dăruindu-le altora speranță și voioșie în timpul celor mai adânci descurajări personale, a investit, mai mult decât puteau cuprinde zilele vieții ei, într-o renunțare și uitare de sine zeloasă pentru binele altora. De multe ori a renunțat la tot ce i-ar fi putut asigura confortul. Apelurile adresate altora au fost să facem, să facem și să facem pentru Dumnezeu și pentru omenire, dar, în toate acestea, a fost binecuvântată de Dumnezeu într-o mare măsură. Ajunsă de multe ori în pragul mormântului, despărțită de prieteni și sortită morții de către medici de repetate ori, și-a redobândit sănătatea în mod miraculos.SVM 459.1

    Sora White și-a încetat activitatea așa cum a început-o — săracă în privința bunurilor pământești. Veniturile provenite din cărți — o sumă destul de considerabilă — au fost dăruite fără rețineri pentru sprijinirea instituțiilor aflate în nevoie și pentru săraci. Inima ei a fost întotdeauna compătimitoare, iar mâinile ei au slujit adesea celor suferinzi și bolnavi….SVM 459.2

    Influența vieții sorei White nu se stinge. Învățăturile și mustrările ei directe i-au creat dușmani. A fost tratată cu răutate și criticată. Dar cei care o cunosc bine pot să judece viața ei. A fost o ființă omenească, supusă tuturor slăbiciunilor și limitărilor omenești, dar a găsit în Domnul Hristos, un Mântuitor și un Ajutor prețios. El a chemat-o să aducă la îndeplinire o lucrare cât se poate de nepopulară, iar ea a răspuns. Dumnezeu a folosit-o într-o manieră măreață. Sora White a fost cu adevărat o mamă în Israel.SVM 460.1

    Domnul nostru cel binecuvântat a dat glas cele mai liniștitoare judecăți cu privire la inima omenească, atunci când a spus că un pom se cunoaște după roade. În lumina acestor cuvinte, viața sorei noastre și influența ei binecuvântată asupra tuturor celor care au trăit în apropierea ei constituie o mărturie a caracterului și lucrării ei.”SVM 460.2

    Pentru predica de după citirea schiței biografice, fratele E. E. Andross a ales ca text biblic, versetul: “Ferice de acum încolo de morții care mor în Domnul!” — “Da”, zice Duhul; “ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!”SVM 460.3

    “Aceste cuvinte ale Scripturii nu pot vorbi despre nimeni altcineva”, a declarat vorbitorul, “mai bine ca despre iubita noastră soră. Totuși, în circumstanțe ca acestea, inimile noastre tânjesc după dimineața glorioasă a învierii. Vrem să știm că moartea va fi nimicită și cei care dorm se vor trezi. Oricât de binecuvântată ar fi fost viața celei care a plecat, dorim să știm că iubita noastră soră va învia pentru o nemurire glorioasă. Domnul nu ne-a lăsat să ne întristăm ca unii care nu au nici o speranță. ‘Îi voi răscumpăra din mâna locuinței morților’, scrie profetul; ‘îi voi izbăvi de la moarte. Moarte, unde îți este ciuma? Locuință a morților, unde îți este nimicirea?’ Ce cuvinte binecuvântate!...SVM 460.4

    Încă o dată, citesc cuvintele profetului Isaia, așa cum sunt scrise în cel de-al douăzeci și șaselea capitol: ‘Să învie dar morții Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! Treziți-vă și săriți de bucurie, cei ce locuiți în țărână! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viață, și pământul va scoate iarăși afară pe cei morți’. Moartea urmează a fi nimicită, iar cei ce dorm urmează să fie treziți….SVM 461.1

    Așadar, astăzi, iubiții mei frați, și îndeosebi cei ce sunteți cel mai adânc îndurerați în această ocazie — membrii ai familiei — vă spun, nu trebuie să ne întristăm ca unii care nu au nici o nădejde. Sora noastră, după mai bine de șaptezeci de ani de muncă stăruitoare și credincioasă pentru Domnul, s-a culcat pentru ultimul somn, dar va învia curând. ‘Căci Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer’. Ea va auzi glasul Lui și va ieși afară.... Oh, să-L ‘urmăm și noi pe Miel oriunde va merge’, asemenea iubitei noastre surori. Iar când, peste puțin timp, lucrarea noastră va fi încheiată, să putem spune asemenea apostolului: Am luptat lupta cea bună, ne-am sfârșit alergarea, am păzit credința.”SVM 461.2

    Serviciul divin comemorativ de la Richmond s-a încheiat prin intonarea unui imn și anunțul final al fratelui E. W. Farnsworth.SVM 461.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents