Neprihănirea prin credință

În vara următoare, părinții mei au mers la o adunare de tabără metodistă, care a avut loc în Buxton, Maine, și m-au luat cu ei. Eu eram întru totul hotărâtă să-L caut pe Domnul cu stăruință acolo și să obțin, dacă era posibil, iertarea păcatelor. În inima mea exista o dorință fierbinte de a primi speranța și pacea creștină, care vin ca rezultat al credinței.SVM 22.1

M-am simțit deosebit de încurajată, când am ascultat o predică întemeiată pe cuvintele din Estera 4, 16: “Voi intra la împărat… și, dacă va fi să pier, voi pieri”. În comentariul său, pastorul s-a referit la aceia care oscilează între speranță și teamă și care, deși doresc cu ardoare să fie mântuiți de păcate și să primească iubirea iertătoare a Domnului Hristos, rămân totuși prinși în lanțurile îndoielii din cauza timidității și a temerii că vor da greș. Pastorul îi sfătuia pe acești oameni să se predea lui Dumnezeu și să îndrăznească să primească harul Său fără întârziere. El le spunea că, dacă vor proceda astfel, vor descoperi un Mântuitor plin de îndurare, gata să le întindă sceptrul milei, asemenea lui Ahașveroș atunci când i-a arătat Esterei semnul favorii lui. Tot ce se cerea de la păcătosul care tremura în prezența Domnului era să întindă mâna credinței și să atingă sceptrul harului Său. Acea atingere îl asigura de primirea iertării și a păcii.SVM 22.2

Cei care așteptau să devină mai buni prin propriile străduințe, ca să merite favoarea divină, înainte de a îndrăzni să apeleze la făgăduințele lui Dumnezeu, făceau o greșeală fatală. Numai Domnul Isus poate curăți de păcat, doar El poate ierta fărădelegile noastre. Domnul și-a asumat angajamentul că va asculta cererile celor ce vin la El prin credință și va răspunde rugăciunilor lor. Mulți au o idee neclară, crezând că trebuie să facă eforturi uimitoare pentru a obține favoarea lui Dumnezeu. Dar orice bizuire pe sine este întru totul zadarnică. Păcătosul poate deveni un copil al lui Dumnezeu credincios și plin de speranță doar printr-o relație personală cu Domnul Isus, prin credință.SVM 22.3

Aceste cuvinte mi-au adus mângâiere și m-au ajutat să înțeleg ce trebuie să fac pentru a fi mântuită.SVM 23.1

Atunci am ajuns să înțeleg mai clar calea pe care trebuia s-o urmez, iar întunericul a început să se risipească. Am cerut cu stăruință iertarea păcatelor mele și m-am străduit să mă consacru Domnului pe deplin. Totuși sufletul îmi era tulburat adesea, deoarece nu trăiam acea stare de extaz spiritual, despre care credeam că reprezintă dovada acceptării mele de către Dumnezeu, și fără aceasta nu îndrăzneam să mă consider convertită. Câtă nevoie aveam să fiu învățată cu privire la simplitatea credinței!SVM 23.2