Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Schiţe din viaţa mea

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Simpatia și sfaturile prietenești

    În cele din urmă, i-am mărturisit mamei toate frământările și suferințele mele. Cu multă gingășie, ea m-a înțeles și m-a încurajat, recomandându-mi să cer sfatul fratelui Stockman care, în acea perioadă, predica doctrina adventă în Portland. Eu aveam o mare încredere în el, deoarece era un slujitor consacrat al lui Hristos. După ce a ascultat relatarea experienței mele, fratele Stockman și-a așezat cu duioșie mâna pe capul meu și mi-a spus cu lacrimi în ochi: “Ellen, tu ești doar un copil. Experiența ta este unică pentru cineva care se află la o vârstă atât de fragedă. Sunt sigur că Domnul Isus te pregătește pentru o lucrare specială”.SVM 36.2

    Apoi, mi-a spus că, și dacă aș fi fost o persoană matură și aș fi suferit din cauza îndoielii și a disperării, el mi-ar fi declarat cu certitudine că, prin dragostea lui Isus, pentru mine există speranță. Tocmai agonia sufletească prin care trecusem era dovada sigură că Duhul Domnului luptă alături de mine. El mi-a explicat că, atunci când se împietrește în vinovăție, păcătosul nu este conștient de imensitatea păcatului lui și se flatează cu gândul că starea lui este bună și că nu îl amenință nici un pericol deosebit. Duhul Domnului îl părăsește, iar păcătosul devine indiferent și dezinteresat sau răzvrătit și sfidător. Acest om bun mi-a vorbit despre iubirea lui Dumnezeu față de copiii Lui care greșesc, explicându-mi că, în loc să se bucure de nimicirea lor, Domnul dorește cu ardoare să-i atragă la Sine și să-i ajute să se încreadă în El. Apoi mi-a descris marea iubire a Domnului Hristos și planul de răscumpărare.SVM 36.3

    Fratele Stockman s-a referit la accidentul suferit de mine în trecut, spunându-mi că fusese, într-adevăr, o nenorocire amarnică, dar m-a îndemnat să cred că mâna ocrotitoare a Tatălui iubitor încă nu era retrasă de la mine și că, în viitor, când întunericul apăsător din sufletului meu se va risipi, voi discerne înțelepciunea providențială, care păruse uneori atât de nemiloasă și de neînțeleasă. Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi: “Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea”. (Ioan 13, 7.) În viitorul măreț, nu vom mai vedea lucrurile ca și când le-am privi printr-o lentilă întunecată, ci vom ajunge față în față cu tainele iubirii divine.SVM 37.1

    “Mergi în pace, Ellen”, mi-a spus el, “întoarce-te acasă și încrede-te în Isus, căci El nu încetează niciodată să îi iubească pe toți aceia care Îl caută cu adevărat”. Apoi s-a rugat stăruitor pentru mine, iar eu am simțit că Dumnezeu va asculta cu siguranță rugăciunea sfântului Său, chiar dacă cererile mele umile ar rămâne neauzite. În timp ce ascultam sfatul înțelept și iubitor al acestui învățător al lui Israel, am simțit că sclavia apăsătoare a îndoielii și a fricii se îndepărta de la mine și că sufletul meu era eliberat. Am plecat de la el încurajată și mângâiată.SVM 37.2

    În cele câteva minute în care am primit îndrumările fratelui Stockman, reușisem să învăț despre dragostea și despre mila duioasă a lui Dumnezeu mai mult decât din toate predicile și sfaturile pe care le auzisem vreodată până atunci.SVM 37.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents