Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Schiţe din viaţa mea

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Vizitele în Italia

    În data de 26 noiembrie 1885, sora White a părăsit localitatea Basel, plecând în Italia, la Torre Pellice, însoțită de nora ei, Mary K. White, și de fratele B. L. Whitney. Cu privire la această călătorie, ea scria:SVM 289.2

    “Era ziua mea de naștere — împlineam cincizeci și opt de ani — și, cu siguranță, avea să fie sărbătorită într-o manieră și într-un loc pe care nici măcar nu le visasem. Cu greu reușeam să conștientizez faptul că mă aflam în Europa, că îmi vestisem mărturia în Anglia, Elveția, Danemarca, Norvegia și Suedia și urma să lucrez în Italia.SVM 289.3

    Traseul nostru prin Alpi trecea prin marea strâmtoare St. Gothard. Am ajuns la Torre Pellice vineri, pe la ora 9 dimineața, și am fost primiți foarte bine în casa ospitalieră a fratelui A. C. Bourdeau. În ziua următoare, în Sabat, le-am vorbit fraților și surorilor într-o sală publică închiriată, unde aveau loc adunările lor obișnuite de Sabat.”SVM 289.4

    Sora White a rămas în Torre Pellice timp de trei săptămâni. Ea le-a vorbit oamenilor de zece ori și a vizitat câteva locuri renumite, unde valdenzii, care fugeau de persecutorii lor, fuseseră urmăriți și capturați, torturați și uciși. Cu privire la aceste experiențe, ea scria:SVM 290.1

    “Dacă ar putea fi auzite glasurile acestor munți veșnici, care străjuiesc văile, ce istorie ar putea relata ei despre suferințele îndurate de poporul lui Dumnezeu din cauza credinței! Ce povestiri despre vizitele îngerilor pe care acești fugari creștini nu îi recunoscuseră! De repetate ori, îngerii au vorbit cu oamenii, așa cum vorbește cineva cu prietenul lui, călăuzindu-i în locuri sigure. Cuvintele lor de încurajare au înviorat spiritul acelor credincioși și, purtându-le gândul mai presus de culmile celor mai înalți munți, i-au determinat să contemple prin credință hainele albe, coroanele și ramurile de palmier ale biruinței, pe care le vor primi în ziua când se vor afla în jurul marelui tron alb.”SVM 290.2

    După această ocazie, sora White a mai vizitat văile valdenze de două ori, … o dată în aprilie 1886, când, aflându-se în compania fiului ei și a soției acestuia, și-a dedicat două săptămâni pentru a sta de vorbă cu micile grupuri aflate în numeroase locuri din acea zonă, iar a doua oară, în noiembrie, în compania fratelui și a surorii Ings, pe când se întorceau la Basel, după ce lucraseră timp de două săptămâni la Nimes, Franța.SVM 290.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents