Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Schiţe din viaţa mea

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Găsirea liniștii în lucrarea pentru suflete

    La mai puțin de o săptămână după ce a ajuns în căminul fiului ei William C. White, din Oakland, California, sora White a participat la o adunare de tabără, care a avut loc în perioada 13-25 octombrie în Sacramento. Ea le-a vorbit participanților aproape în fiecare zi a adunării, iar în ultima duminică după-amiază, a prezentat un subiect despre temperanță, în fața unei audiențe de mai bine de cinci sute de persoane.SVM 258.2

    În timpul iernii 1881-1882, sora White s-a întâlnit adesea cu biserici locale și cu mici grupuri de credincioși din văile Sonoma și Napa și din împrejurimile acestora. “Sănătatea mea era șubredă”, scria ea în primul raport cu privire la această activitate în mijlocul bisericilor, “dar dovada prețioasă a protecției lui Dumnezeu a răsplătit cu prisosință efortul făcut.SVM 259.1

    Ar fi bine ca bisericile noastre mai mici să fie vizitate mai des. Cei credincioși, care stau ferm în apărarea adevărului, ar fi încurajați și întăriți prin mărturia fraților lor.SVM 259.2

    Aș dori să-i încurajez pe cei ce se adună să I se închine lui Dumnezeu în grupe mici. Frați și surori, nu fiți descurajați că sunteți așa de puțini la număr. Copacul rămas singur în mijlocul câmpiei își înfige rădăcinile tot mai adânc în pământ, își întinde ramurile cât mai departe în toate direcțiile și crește mai puternic și mai frumos, luptând singur cu intemperiile sau bucurându-se de razele luminoase ale soarelui. Tot astfel, creștinul desprins de cele pământești poate învăța să depindă întru totul de Dumnezeu și poate dobândi curaj și putere din orice încercare.SVM 259.3

    Fie ca Domnul să-i binecuvânteze pe cei singuri și răspândiți și să-i facă lucrători eficienți pentru El.… Fraților, nu uitați nevoile acestor grupe mici și izolate. Hristos va fi un oaspete al adunărilor mici”. — Signs of the Times, 19 ianuarie, 1882.SVM 259.4

    Într-un raport cu privire la activitatea ei în biserica din Healdsburg, la câteva săptămâni după începerea lucrărilor de înființare a Colegiului Healdsburg, sora White scria îndeosebi despre efortul ei de a ajunge la inima copiilor și a tinerilor — un aspect distinctiv al activității în bisericile din California, în această perioadă a experienței ei.SVM 259.5

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents