Înțelegerea iubirii Tatălui

De acum, credința pusese stăpânire pe inima mea. Simțeam o iubire nespus de mare față de Dumnezeu și aveam din partea Duhului Sfânt dovada că păcatele îmi erau iertate. Ideile mele despre Dumnezeu erau schimbate. Acum Îl înțelegeam ca pe un părinte duios și bun și nu ca pe un tiran care îi obligă pe oameni la o ascultare oarbă. Inima îmi tresălta într-o iubire profundă și arzătoare față de El. Ascultarea de voia Lui mi se părea o bucurie și a fi în slujba Lui era o plăcere. Nici o umbră nu întuneca lumina care îmi dezvăluia voia desăvârșită a lui Dumnezeu. Am simțit asigurarea locuirii lăuntrice a Mântuitorului și am înțeles adevărul cuvintelor lui Hristos: “Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții”. (Ioan 8, 12.)SVM 39.1

Pacea și fericirea mea erau într-un contrast atât de vizibil cu depresia și cu tulburarea de dinainte, încât mă simțeam ca și când fusesem salvată din iad și dusă în cer. Puteam chiar să Îl laud pe Dumnezeu pentru nenorocirea care fusese încercarea vieții mele, deoarece aceasta fusese mijlocul de a-mi îndrepta gândurile asupra veșniciei. Eu eram mândră și ambițioasă din fire și probabil că nu aș fi fost înclinată să-I dăruiesc inima mea lui Isus, dacă nu ar fi existat suferința, care mă îndepărtase într-o anumită măsură de succesele și deșertăciunile lumii.SVM 39.2

Timp de șase luni, asupra inimii mele nu s-a abătut nici o umbră și nici nu am neglijat vreuna dintre îndatoririle cunoscute. Unica mea străduință a fost aceea de a împlini voia lui Dumnezeu și de a păstra fără încetare cerul și pe Domnul Isus în minte. Am fost surprinsă și impresionată de concepțiile clare, care îmi erau descoperite cu privire la ispășire și la lucrarea Domnului Hristos. Nu voi încerca să adaug detalii legate de frământările minții mele. Este suficient să afirm că lucrurile vechi s-au dus și toate s-au făcut noi. Nu exista nici un nor care să umbrească binecuvântarea mea desăvârșită. Eram dornică să vorbesc despre iubirea Domnului Isus și nu simțeam nici o dispoziție de a mă angaja în conversații obișnuite. Inima mea era atât de plină de dragoste față de Dumnezeu și de pacea care întrece orice pricepere, încât rugăciunea și meditația erau pentru mine o delectare.SVM 39.3